Feb 14th

Dovezile de care ai nevoie pentru a nu crede în Dumnezeu

Scris de adventist.bacau | In categoria Fără categorie

dreamstime_s_28245081_400

 

Descoperirile pe care arheologii le fac din când în când și care par să confirme existența unor personaje, locuri sau evenimente biblice îi ajută pe mulți să își întărească credința în autenticitatea Scripturii. Iar asta îi ajută, mai departe, să își justifice încrederea în existența Dumnezeului Bibliei. Atei militanți, precum Richard Dawkins, susțin însă că un creștin nu poate crede în Dumnezeu decât practicând o credință oarbă, care are nevoie să ignore știința (dovezile empirice) pentru a putea supraviețui.

Astăzi, cei mai mulți creștini resping dictonul infam „Crede și nu cerceta” și îi contrapun un fragment biblic transformat din constatare în îndemn: „Cercetați Scripturile!”. Însă, luați la bani mărunți, mulți recunosc că nu își bazează credința neapărat pe rezultatele unei cercetări personale. Cât de justificată este o astfel de atitudine?

Despre rolul dovezilor în fundamentarea credinței sau a lipsei acesteia au curs râuri de cerneală. Un material publicat deNew York Times este doar unul dintre exemplele recente. Un interviu cu filosoful și apologetul Alvin Plantinga reia discuția într-o manieră provocatoare. Platinga citează răspunsul lui Richard Dawkins la întrebarea adresată de un jurnalist: „Dacă ați muri și ați ajunge la poțile Raiului, ce I-ați spune lui Dumnezeu pentru a vă justifica ateismul de o viață?” Răspuns: „L-aș cita pe Bertrand Russell: «N-am avut suficiente dovezi, Doamne! N-am avut suficiente dovezi!»”.

Lipsa dovezilor este un argument invocat deseori de atei împotriva existenței lui Dumnezeu, deși, în sine ea nu este un argument pentru ateism. „Nimeni nu crede că există dovezi suficiente pentru a crede că există un număr par de stele; însă, în acelați timp, nimeni nu crede că cea mai bună concluzie pe care o poate extrage de aici este că există un număr impar de stele”, explică, prin analogie Plantinga. „La fel, eșecul argumentelor teiste, dacă într-adevăr eșuează, poate fi considerat un argument bun cel mult pentru agnosticism, însă nu pentru ateism.”

Ceainicul din spațiu

Intervievatorul l-a confruntat pe Plantinga și cu o altă analogie. Bertrand Russell, a spus acesta, compara ateismul cu negarea existenței unui ceainic care orbitează în jurul Soarelui. Nu avem dovezi că nu ar fi un ceainic acolo, însă mai mult ca sigur nu este niciunul, a fost replica pe care Plantinga a primit-o la argumentul lui. „Ideea lui Russell este că, de fapt, nu avem nevoie de nicio dovadă împotriva prezenței ceainicului în spațiu: absența dovezii este dovada absenței, iar asta e suficient pentru negarea existenței ceainicului în spațiu. (…) Nu sunt de acord. În mod evident avem o grămadă de dovezi împotriva existenței ceainicului în spațiu. De exemplu, din câte știm noi, singura cale prin care un ceainic ar fi putut pătrunde pe orbită ar fi dacă vreo țară cu o capacitate spațială suficient de dezvoltată l-ar fi trimis acolo. Nicio țară cu astfel de capacități nu este însă atât de frivolă, încât să își irosească resursele pentru a trimite în ceainic pe orbită. Mai mult, dacă vreo țară ar fi făcut asta, ar fi fost peste tot la știri și am fi auzit, cu siguranță. Dar n-am auzit. Și așa mai departe. Sunt foarte multe dovezi împotriva credinței în ceainicul din spațiu.”

Problema răului

Unii spun însă că existența răului ar fi o dovadă împotriva existenței unui Dumnezeu bun. Plantinga răspunde că această opinie pleacă de la premisa că cea mai bună lume posibilă este o lume în care nu există rău. „Și oare este adevărat? Poate cea mai bună dintre lumile posibile este o lume în care creaturi libere fac uneori ce nu este bine. Sau poate este o lume în care scenariul creștin este valabil”, continuă filosoful. El rezumă că o lume în care un Dumnezeu reacționează la neascultarea creaturilor Lui nu prin distrugerea lor definitivă, ci prin trimiterea unui Salvator (Mântuitor), de dragul acelor creaturi „ar fi cu adevărat o lume posibilă magnifică”.

Românii cred

„Populația României tinde să acorde, în general, o importanță crescută religiei în explicarea realității înconjurătoare, majoritatea populației susținând existența unor fapte care se află dincolo de capacitatea ştiinței de a explica lucrurile şi afirmând că ar trebui să acordăm o mai mare prioritate credinței în fața ştiinței”, nota studiul Știință și Societate, efectuat în 2010.

Un procent de 95% dintre români cred în Dumnezeu şi un procent apropiat (88%) cred în puterea rugăciunii. Cu privire la biserică, românii percep în mai mică măsură biserica în calitatea ei de corp spiritual şi mai mult ca pe un loc de practicare a religiei; un loc intramundan, mai mult decât o unitate de credință.

sursa: semneletimpului.ro

68 comentarii la "Dovezile de care ai nevoie pentru a nu crede în Dumnezeu"

  • tamba
    16 decembrie 2015 at 21:37

    oamenii sunt tampiti , nu exista nimica supranatural ! Stiinta si Biologia spun adevarul , NU EXISTA DUMNEZEU
    , imi vine sa rad cand ma gandesc ca ar existat asa ceva :))

    1. Darius
      24 ianuarie 2016 at 1:02

      O frumoasa demonstratie cum nu ati mai intalnit! In randurile de mai jos veti descoperii o demonstratie intresanta facuta de un elev profesorului sau de filosofie. Spun ca este o demonstratie cum nu ati mai intalnit, fiindca au mai fost facute o multime de demonstratii, dar aceasta a ramas in istorie. Daca o veti citi pana la capat si veti considera ca merita raspandita, faceti acest lucru! Trebuie sa o afle si prietenii dvs!

      Veti vedea de ce… Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

      – Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.

      Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

      – Esti crestin, nu-i asa, fiule?

      – Da dle, spune studentul.

      – Deci crezi in Dumnezeu?

      – Cu siguranta.

      – Dumnezeu e bun?

      – Desigur, Dumnezeu e bun.

      – E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

      – Da.

      – Tu esti bun sau rau?

      – Biblia spune ca sunt rau.

      Profesorul zambeste cunoscator.

      – Aha! Biblia!

      Se gandeste putin.

      – Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

      – Da, dle. As incerca.

      – Deci esti bun.

      – N-as spune asta.

      – Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.

      Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

      – El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

      Studentul tace.

      – Nu poti raspunde, nu-i asa?

      El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

      – Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

      – Pai, da, spune studentul.

      – Satana e bun?

      Studentul nu ezita la aceasta intrebare:

      – Nu.

      – De unde vine Satana?

      Studentul ezita.

      – De la Dumnezeu.

      – Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

      – Da, dle.

      – Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

      – Da.

      – Deci cine a creat raul?

      Profesorul a continuat.

      – Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

      Din nou, studentul nu raspunde.

      – Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

      Studentul se foieste jenat.

      – Da.

      – Deci cine le-a creat?

      Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

      – Cine le-a creat?

      Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.

      – Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Hristos, fiule?

      Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

      – Da, dle profesor, cred.

      Batranul se opreste din marsaluit.

      – Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt. a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?

      – Nu, dle. Nu L-am vazut.

      – Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?

      – Nu, dle, nu l-am auzit.

      – L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

      – Nu, dle, ma tem ca nu.

      – Si totusi crezi in el?

      – Da.

      – Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

      – Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

      – Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

      – Dle profesor, exista caldura?

      – Da.

      – Si exista frig?

      – Da, fiule, exista si frig.

      – Nu, dle, nu exista.

      Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

      Studentul incepe sa explice.

      – Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit „frig”. Putem ajunge pana la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut, -273,15 grade C, inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.

      Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

      – Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?

      – Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

      – Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

      Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

      – Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

      – Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

      De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

      – Gresite? Poti explica in ce fel?

      – Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

      – Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

      – Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

      Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

      – Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

      – Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.

      Studentul se uita in jurul sau, in clasa.

      – E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?

      Clasa izbucneste in ras.

      – E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

      Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.

      In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

      – Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…

      – Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.

      – Acum, dle, exista raul?

      Acum nesigur, profesorul raspunde:

      – Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

      La asta, studentul a replicat:

      – Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

      Profesorul s-a asezat…

      PS: Studentul era Albert Einstein.

      1. Doru Lungu
        29 ianuarie 2016 at 2:18

        Foarte frumos si adevărat Albert Einstein.felicitari

        1. Doru Lungu
          29 ianuarie 2016 at 2:20

          Exista Dumnezeu cu adevărat.nu sunt pocăit.dar cred in Dumnezeu.si exista viața după moarte(rai——————-iad x(

          1. Doru Lungu
            29 ianuarie 2016 at 2:29

            Pot spune o mică întâmplare!
            Un bărbat creștin merge la un frize pentru a fi tuns..sa spun mai pe scurt,dupa ce frizerul la terminat de tuns ii spui pocaitului.sti ceva.nu exista Dumnezeu!!!pocaitul i-l întreaba.Prietene dece spui asta?!!!frizerul:spun asta pentru va daca ar exista Dmz nu ar fi atta boli.nu ar fi atta crime…etc.in final pocăitul nu a avut un răspuns de pleaca.cand iasă afara din frizerie vede un bărbat cu un păr foarte mare.la luat pe bărbatul cu parul mare si sa întors înapoi la frizer.camd a intrat a strigat la frize.auzi,sti ceva?nu exista frizeri!!!ras frizerul(cum nu ex frizeri?eu ce sunt?pocaitul)pai daca ar ex frizeri omul acesta ar fi tuns!!ras.frizerul(pai nu este tuns pentru ca nu vine la mine.la frizer!!!)ras pocăitul .exact.acesta este si răspunsul ca nu exista Dumnezeu.Crimele bolile sunt pentru ca acei oameni nu merg nu vin la Dumnezeu!.Amin!

          2. Alice
            9 iunie 2016 at 12:55

            asta e o prostie. mama mea era credincioasa inraita si mergea cat de des putea la biserica si cu toate astea a murit de cancer. unde naiba era Dumnezeu atunci? daca ea sa dus la Dumnezeu, el de ce nu a vindecat-o?

          3. Desculţ Dinu
            23 noiembrie 2016 at 9:16

            Nu a vindecat-o fiindca nu exista. Decat in inchipuirea unora…

          4. Dragoș
            2 ianuarie 2017 at 15:09

            Dumnezeu este sus cu ea in ceruri și nu trebuie să regreți asta.

          5. AutoDan SERVICE
            10 iulie 2016 at 12:59

            Printre cele mai proaste argumente. Ce înseamnă un om tuns? Tunsul este procesul de taiere a părului dar nu are treaba cu lungimea. Este relativ. O persoană cu par lung poate fi la fel de tuns ca unacu parul scurt.

          6. Paul Sorin
            23 noiembrie 2016 at 1:53

            sa iti faci timp sa ne explici si procesul spalarii pe picioare … cat de penibili sunteti :))

          7. Desculţ Dinu
            23 noiembrie 2016 at 7:00

            A, asta-i simplu: în fiecare zi mă spăl pe picioare după ce am lipăit sau alergat desculţ pe-afară ! 😀

          8. AutoDan SERVICE
            23 noiembrie 2016 at 7:52

            la crestini trebuie. daca vrei

          9. dana
            2 noiembrie 2016 at 12:18

            e veche povestea :))))))) ai vazut si tu un video si ne explici noua :))))) cum sa fie bolile pentru acei oameni care nu merg la D-zeu,esti prost rau :)))))

          10. Optimistul
            30 ianuarie 2016 at 22:05

            Nu e un lucru rău să crezi că există un Creator chiar dacă nu sunt dovezi. Eu aş propune o altfel de abordare. Hai să înţelegem mecanica ce ţine de manipularea religioasă. Indiferent dacă există sau nu Dumnezeu, un lucru e cert, religia se foloseşte de Dumnezeu şi nu-l slujeşte. Manipularea religioasă funcţionează inoculând sentimentul de teamă şi prin încurcarea minţii cu mii de poveşti. Enoriaşului i se inoculează frica de Dumnezeu şi de drac. Enoriaşul fiind copleşit de teamă execută comenzile manipulatorului fără să crâcnească, el spune că e sub ascultare. Dar ce altceva e ascultarea decât faptul că te laşi manipulat? O altă tehnică de manipulare religioasă se face prin redefinirea gândurilor. Gândurile în fapt sunt aleatorii. Interacţiunea gândurilor cu, conştiinţa e însăşi gândirea. Dar dogma face următorul artificiu împarte gândurile în rele şi bune, asta fiind una din marile minciuni, gândul nu poate fi rău deoarece nu e acţiune. Nu numai că împarte gândurile în două categorii dar enoriaşul e deposedat şi de conştiinţă. O să spuneţi, ce omul poate supravieţui fără conştiinţa? Sigur că nu, dar conştiinţa enoriaşului devine chiar manipulatorul. Aşa se explică de ce enoriaşul se simte bine la biserică şi se simte foarte tulburat când stă prea mult departe de aceasta. În fapt când pleacă de la biserică el rămâne doar blocat în gânduri, deoarece nu mai are conştiinţa proprie, deci nu mai are filtrul cu el.

        2. tamba
          29 ianuarie 2016 at 23:33

          GRESIT ! nu exita DUMNEZEU , documenteaza-te

      2. tamba
        29 ianuarie 2016 at 23:32

        Albert Einstein era ATEIST , nu vreau sa scriu aici un comment de 10 pagini , dar daca te documentezi , de pe internet , sau de oriunde altundeva , vei afla la fel cum am aflat si eu (cum am invatat si eu , mai bine spus) ca nu exista nimica supranatural . Daca ai fi crescut in Irak ai fi crezut in ALLAH , daca ai fi crescut in China ai fi crezut in BUDDHA , daca ai fi crescut in Africa ai fi crezut in „Zeul Vulcan” , daca ai fi trait acum 1000 de ani ai fi crezut in THOR , Zeul SOARELUI , Zeul Iubiri , etc… ( au existat mii de zei pana in prezent ).

        Te rog documenteaza-te , vei invatat (binenteles , numai daca vrei sa iti folosesti capul acela de pe umeri) ca nu exista nicio DOVADA pentru ceva SUPRANATURAL ( zei, ingeri , draci , rai, iad , fantome , blesteme, vraji , ETC. )

    2. alex
      25 aprilie 2016 at 22:21

      doamne iartai ca nu stiu ce vorbesc

      1. dana
        2 noiembrie 2016 at 12:13

        :)))))))

        1. Desculţ Dinu
          5 noiembrie 2016 at 6:45

          Dana, nu mai râde atâta, că râsul îngraşă ! 😀

    3. Desculţ Dinu
      23 noiembrie 2016 at 9:33

      Daca dumnezeu ar spune ca 1 + 1 = 3, atunci ar trebui sa credem asta numai ca asa a spus dumnezeu ? Chiar daca matematica a dovedit ca fac 2 ? Cum adica sa cred fara sa cercetez ? Adica sa fiu credul ?
      Hai, certati-ma ! Ce n-am crezut in 55 de ani, n-o sa cred nici de-acum incolo. Merg desculţ si fericit mai departe …

  • Orhideea
    25 decembrie 2015 at 12:32

    Ai dreptate @@disqus_wqhvW3B0ze:disqus , eu am doar 12 ani si ma interesez de ceva vreme de chestii de astea , doar ca nu am avut suficient timp , oamenilor le este frica ca vor ajunge in iad , si vor fi pedepsiti si etc . Pe scurt se pare ca oamenii cred in Dumnezeu de frica ! Nu pentru ca se spune ca este iertator si nu mai stiu cum , Profesorul Meu De Religie Ma Enerveaza La Culme ! Iar Colegii Imi Spun Ca Este Un Pacat Sa Nu Crezi In Dumnezeu , si teoria aia : Daca Dumnezeu NU EXISTA si Tu Crezi In El Nu Se Intampla Nimic , Dar DACA DUMNEZEU EXISTA si tu nu Crezi in EL , E cel mai mare Pacat . Cateodata Ma Gandesc Ce Naiba Sa Mai Cred .

    1. Desculţ Dinu
      2 noiembrie 2016 at 18:04

      Să crezi în tine, în forţele tale propri. Numai aşa răzbeşti în viaţă. Dumnezeu nu ajută pe nimeni. Fiindcă nu există !

    2. Desculţ Dinu
      5 noiembrie 2016 at 9:41

      Mai bine citesti o carte, pictezi, faci sport, te plimbi,,, in fine, faci ceva placut si util. Lasa chestiile astea cu religiile mai incolo, dupa 78 de ani. E pacat sa-ti strici tineretea !

      1. Sandor Barnabas
        16 noiembrie 2016 at 20:24

        Epic raspuns :))

        1. Desculţ Dinu
          16 noiembrie 2016 at 22:36

          Păi nu ? Eu la 12 ani eram preocupat de locomotivele cu aburi şi de sculptură.
          Eu iubesc natura, spaţiile deschise, aerate. Nu mă bag în biserici inguste şi întunecoase, unde pute a mucegai. Mai am mulţi ani pân’ atunci…

          1. Sandor Barnabas
            23 noiembrie 2016 at 22:55

            Te invit sa urmaresti ceva, ca tot zici de minte limpede.

            https://www.youtube.com/watch?v=f2LsuWTYSt8

          2. Dinu Desculţ
            24 noiembrie 2016 at 5:58

            Dragă Sandor, aşa cum a început mi se pare că va fi foarte interesant. Îl voi urmări pe tot, însă pentru o bună „recepţie” trebuie să-mi pregătesc mintea, făcând mai întâi un „Disk Cleanup”, adică golind-o de impuritîţile sociale care o înegresc şi o sugrumă. Am metoda mea, prin meditaţie yoga. Iar asta se va întâmpla în acest weekend. Iar apoi îţi voi spune ce părere am.
            Oricum, îţi mulţumesc mult pentru comment. Ţinem aproape !
            Dinu (Bucureşti) _/|_

          3. Dinu Desculţ
            24 noiembrie 2016 at 11:38

            Oricum, la urma tuturor urmelor, chestiunea cu religiile este ceva propriu fiecarei persoane. Cineva a zis… undeva, candva, ca intre om si creator trebuie sa fie o legatura directa, fara nici un mijlocitor sau talmaci… nici macar un preot. Deci nu mi se pare deloc normal ca noi, oameni maturi, care ne credem europeni civilizati, sa ne certam intre noi ca la piata agroalimentara sau… „ca la usa cortului”… ca dumnezeul nostru e cel mai tare si mai adevarat. Fiecare om poate sa creada in cine sau in ce vrea. Eu pot fi adept al hinduismului sau budismului, pot crede intr-o piatra, intr-un copac, intr-un animal, intr-o femeie sau in extraterestri. Dar asta o s-o tin numai pentru mine, pentru sufletul meu. N-o s-o spun niciodata nimanui, mai ales pe net sau facebook.

          4. Dinu Desculţ
            25 noiembrie 2016 at 8:05

            Ei bine, am vizionat filmul. Interesant, într-adevăr. Şi-aş avea mai multe de spus, dar simt că ar fi total degeaba, fiindcă aici, pe pagina asta oamenii n-au cum să înţeleagă realitatea. Ei trăiesc din vise, din poveşti nemuritoare. Ei au întors spatele Naturii din care au apărut, deci nu mai pot vedea „casa” lor… nu mai ştiu cine sunt. Şi deci, pentru ei, fericirea este tot o poveste…
            Iar eu o să părăsesc definitiv aceasta „casă” insalubră, întrucât am de realizat nişte planuri mai naturale, deci mai sănătoase !
            Mulţumesc… Sănătate … Şi la mulţi ani _/|_ ૐ !

          5. Dinu Desculţ
            18 decembrie 2016 at 16:52

            Şi eu te invit să urmăreşti ceva ~ cum i-aş invita pe toţi cei care aşteaptă un ajutor venit „de sus”, din cer (subtitrare în limba română):

            „Religia e o mare păcăleală” – https://youtu.be/HhXOU5aoanU

          6. Sandor Barnabas
            18 decembrie 2016 at 21:31

            L-am vazut.tipul e frustrat. Poti sa spui ca religia e o minciuna si fara sa faci ca un clown, cum e cazul lui.

            Acu sa-ti intorc invitatia. Te invit pe tine si toti care blamati religia sa vizionati https://www.youtube.com/watch?v=EeEp4LfegQA

          7. Dinu Desculţ
            19 decembrie 2016 at 5:51

            Domne’ … în fond şi la urma urmei eu n-am nimic cu filozofia asta numită religie. E prea alambicată. Cea budistă pare mai simplă, mai digerabilă. Mai mult mi-a plăcut filozofia marxist – leninistă. Chiar şi viaţa asta e o religie.
            Dar se poate trăi liniştit şi fără atâta filozofie. Ce-i prea mult, strică. Că o fi sau nu dumnezeu… că crezi sau nu în el… tot acolo ajungem toţi. Nimeni nu scapă de viermi. Decât poate cei care aleg crematoriul.
            O’m muri şi o’m vedea. Până una alta, eu mă pregătesc acum să plec la serviciu. Că statul îmi dă mie bani ca să trăiesc, nu dumnezeu. Hai noroc !

        2. Desculţ Dinu
          23 noiembrie 2016 at 9:12

          Multumesc pentru Like. Ma bucur sa stiu ca mai exista in Romania oameni cu mintea limpede, clara, naturala. Oameni sanatosi… ^_^

  • Daniel
    31 decembrie 2015 at 21:20

    Daca dumnezeu at exista atunci el nu ar putea fi decat unul foarte interesant…

    Cititi cu atentie in Biblie cand dadea Dumnezau ordin ca evreii sa omoare tot CE le iesea in cale – femei, copii s.a.m.d – si o sa intelegeti la Cine va inchinati 😉 … si de ce Raul si moartea sunt tolerate chiar si cu un Mantuitor care a promis ca oricine crede si cere de la El primeste si nu moare.

    Cititi biblia cu atentie ca sa deveniti atei convinsi.

    In stiinta exista experiment: Vrei sa vezi daca exista Dzeu? Roaga-te si vezi daca raspunde! Daca nu raspunde concluzia e clara.

    1. Desculţ Dinu
      27 august 2016 at 13:47

      Mie nu mi-a răspuns niciodată în 55 de ani. Poate că a murit…

      1. Om de bine
        12 noiembrie 2016 at 14:01

        Dumnezeu nu este mort!El traieste indiferent daca tu crezi sau nu in El si putetea Lui!

        1. Desculţ Dinu
          12 noiembrie 2016 at 14:31

          Domne’, eu nu cred decât în mine, în cultura şi forţele mele proprii. Astea mă fac puternic si numai aşa am răzbit în viaţă. Dacă stăteam după dumnezeu… mă mâncau păduchii.
          BYE !

          1. Paul Sorin
            23 noiembrie 2016 at 1:47

            Domnule Dinu ma scuzati ca intervin :)) dar din intamplare am citit si eu ce se scrie pe aici si observ ca asta este cel mai bun lucrul pe care il aveti de facut , sa stati sa cititi si sa raspundeti la niste intrebari de pe un site. Vin si eu cu o propunere… Nu zic sa o faceti singur , adunati-va toti ateii astia puternici care ati razbit prin viata datorita propriilor forte si faceti domne`ceva cu moartea asta , nu stiu gasiti un remediu sa o opriti , o pastila ceva ( scuzati ironia ) ca tare buni sunteti la vorbe si la gasirea argumentelor. Doar cand pronunti cuvantul moarte ti se blocheaza creierasul… haideti sa fim seriosi cu fortele proprii si toate ipocriziile astea ca habar nu avem daca maine ne mai trezim si pun pariu ca asta nu tine nici un pic de vointa noastra… hai meditare placuta si multa sanatate.

          2. Desculţ Dinu
            23 noiembrie 2016 at 6:29

            În tot cazu’, n-am avut niciodată timp de pierdut cu credinţa în lucruri inutile, în dumnezei şi alte plăsmuiri deşarte. Eu nu cred decât în Univers ! -_- Iar moartea face parte din viaţă…

          3. Dinu Desculţ
            24 noiembrie 2016 at 12:11

            Adica… domnule Sorin, asta ar fi un fel de amenintare ? Ti se pare a munci este o ipocrizie ? Esti impotent ? Ia o pastila Viagra si te vei simti din nou bine !

          4. Dinu Desculţ
            24 noiembrie 2016 at 17:51

            Două mâini care muncesc fac mai mult decât o mie strânse pentru rugăciune.

          5. Mihai
            2 decembrie 2016 at 23:50

            Un comentariu care nu are legatura cu cele spuse de domnul Dinu….

          6. Djcosty Costantin
            17 decembrie 2016 at 21:00

            Înainte de a scrie gândește-te ca nu doar cei la care le Spune-ți voi „ateii” nu cred in Dumnezeu ci și noi ortodoxi nu cred pentru ca nu mai are nici măcar un sens in viața asta crezi și după apar lucruri ștințifice care arată altceva așa ca nu trebue sa judecați după religie pentru ca nu toți suntem obligați sa credem in „dumnezeu”

        2. Desculţ Dinu
          23 noiembrie 2016 at 7:05

          Ei bine, nu cred ! Ai vreo dovadă ? La câtă sărăcie şi prostie e în lume… el e fericit ?

        3. Desculţ Dinu
          23 noiembrie 2016 at 8:02

          Ce-i aia „putete” ?

      2. Mihai Craciun
        18 decembrie 2016 at 11:34

        Ai crezut vreo clipă că te poate ajuta?

        1. Dinu Desculţ
          18 decembrie 2016 at 16:45

          Io ? NICIODATĂ !!! Nu sunt credul…

    2. Mihai Craciun
      18 decembrie 2016 at 11:33

      În biblie sunt niste povesti scrise de niste oameni,parte din ele istorie,parte fabulatie.În biblie,de fapt în vechiul testament,sunt descrise multe bătălii sau războaie sângeroase în care evreii omoară tot ce le iese în cale,dar și multe războaie în care evreii sunt nimiciți până la unul.Nu Dumnezeu a creat războaiele,ci oamenii au încercat să iși scuze actele reprobabile prin „așa mi-a poruncit Dumnezeu sa fac!”.Dumnezeu nu ne controlează viața,doar ne supraveghează.Dacă El ne-ar controla viața,noi am fi doar niște marionete,ca la teatrul Țăndărică.Tot ceea ce facem,toate deciziile pe care le luăm,singuri le luăm.Noi decidem și când murim,în funcție de cât de mult ne bătem joc de noi înșine.Dumnezeu nu este nici sângeros și nici răzbunător.Este multmilostiv și îndelungrăbdător.Ca dovadă,încă suntem aici,cu toate că nu facem altceva decât să distrugem habitatul în care trăim.

  • Leo31leo31
    20 ianuarie 2016 at 15:30

    An primul rand si cel mai important rand dumnezeu nu este om ci este ceva de genul o forta care face sa mearga universul.acea forta a facut sa functioneze toate mecanizmele din univers de la om la planete ,materie si nu an ultimul rand ce ce fac aceste mecanisme .orice an univers se pare ca se naste ,traieste si moare mai devreme sau mai tarziu.ce putin de astea sunt sigur.An aldoilea rand pot spune ca orice religie a fost inventata avand sau nu o biblie la origine o biblie care ne arata clar ca rasa umana a fost creata de o rasa superioara.se pare ca acea rasa superioara conduce lumea noastra si cred ca e normal pentru ca ei neau creat.

    1. Desculţ Dinu
      27 august 2016 at 13:45

      Mai bine învăţai gramatică…

      1. dana
        2 noiembrie 2016 at 12:10

        bine zis !:))))

        1. Desculţ Dinu
          2 noiembrie 2016 at 18:01

          Păi nu ? Decât să cred într-o plăsmuire (că nu dumnezeu l-a crea pe om, ci omul l-a creat pe dumnezeu, ca să-i fie frică de cineva „de genul”)… deci decât să cred în fantome, mai bine învăţ să scriu corect gramatical !

        2. Desculţ Dinu
          5 noiembrie 2016 at 6:42

          An* primul rând, „Leo31leo31″… dacă aş crede în dumnezeu m-aş închina. Este un paragraf total stupid şi cu greşeli „la greu”. Oare asta e moda în ziua de azi, să scri cu agramaticalităţi ? Păcat…

  • Optimistul
    30 ianuarie 2016 at 21:58

    Nu e un lucru rău să crezi că există un Creator chiar dacă nu sunt dovezi. Eu aş propune o altfel de abordare. Hai să înţelegem mecanica ce ţine de manipularea religioasă. Indiferent dacă există sau nu Dumnezeu, un lucru e cert, religia se foloseşte de Dumnezeu şi nu-l slujeşte. Manipularea religioasă funcţionează inoculând sentimentul de teamă şi prin încurcarea minţii cu mii de poveşti. Enoriaşului i se inoculează frica de Dumnezeu şi de drac. Enoriaşul fiind copleşit de teamă execută comenzile manipulatorului fără să crâcnească, el spune că e sub ascultare. Dar ce altceva e ascultarea decât faptul că te laşi manipulat? O altă tehnică de manipulare religioasă se face prin redefinirea gândurilor. Gândurile în fapt sunt aleatorii. Interacţiunea gândurilor cu, conştiinţa e însăşi gândirea. Dar dogma face următorul artificiu împarte gândurile în rele şi bune, asta fiind una din marile minciuni, gândul nu poate fi rău deoarece nu e acţiune. Nu numai că împarte gândurile în două categorii dar enoriaşul e deposedat şi de conştiinţă. O să spuneţi, ce omul poate supravieţui fără conştiinţa? Sigur că nu, dar conştiinţa enoriaşului devine chiar manipulatorul. Aşa se explică de ce enoriaşul se simte bine la biserică şi se simte foarte tulburat când stă prea mult departe de aceasta. În fapt când pleacă de la biserică el rămâne doar blocat în gânduri, deoarece nu mai are conştiinţa proprie, deci nu mai are filtrul cu el.

  • lusu
    1 februarie 2016 at 17:46

    Un filosof spunea urmatoarea afirmatie;,Daca cred in Dumnezeu si el exista nu am pierdut nimic , dar daca nu cred in el si el exista am pierdut totul”

    1. Sebita
      5 aprilie 2016 at 16:12

      Pariul lui Pascal e cel mai prost pariu auzit vreodata. Daca crezi in Dumnezeu si nu exista,ti-ai risipit viata crezand in minuni sau probabil ai mai pierdut 5-6 prieteni din cauza celorlalti prieteni imaginari

      1. Claudia Izabella
        11 aprilie 2016 at 19:38

        o viata de om e mult prea mica fata de eternitatea de dupa.. daca crezi.. o faci pentru tine si pentru nimeni altcineva.. e credinta ta.. nu inseamna ca trebuie sa mergi la biserica ( eu sunt pe principiul ca trebuie sa fie intim si din suflet).. iar prietenii adevarati niciodata dar NICIODATA nu o sa te renege pentru credinta ta ci te vor accepta exact asa cum esti.. daca pleaca nu tu ii pierzi ci ei te pierd pe tine.. in plus viata asta e muult mai complexa si inca stiinta din ziua de azi nu stie sa demonstreze nici macar chestii elementare.. nu stie sa explice cu adevarat ce sunt gandurile omenesti sau si mai banal.. nu au raspunsul la simpla intrebare cum isi trag plantele apa din sol pana la varf? si de ce nu poti pompa apa printr-un trunchi de copac chiar daca ai cea mai performanta pompa.. sunt multe cate toate dar acum nu intru in detalii.. pur si simplu totul e mult mai complex si cu mult peste posibilitatea noastra de intelegere.. pot exista in lumea asta lucruri pe care poate nici nu ni le-am putea imagina!

      2. Livia
        19 iulie 2016 at 23:08

        a face fapte bune, a ignora certurile si a crede in Dumnezeu nu este o risipa. Daca ai incerca macar sa faci aceste lucruri ai vedea ca starea ta de spirit o sa se schimbe, o sa fii mult mai pozitiv. Tu nu crezi pentru ca ti-e frica ca vei pierde cativa prieteni? Aia nu sunt prieteni daca te parasesc pentru ca tu crezi in El. Si daca exista ce te faci? iti „risipesti” viata de dupa care este pentru totdeauna?

      3. Dinu Desculţ
        24 noiembrie 2016 at 12:01

        Foarte adevarat Sebita. Felicitari !

    2. Dinu Desculţ
      24 noiembrie 2016 at 11:58

      Adica ce am pierdut ? Pai am ceva ca sa pierd ? Doar viata asta o am, nimic altceva !

  • Desculţ Dinu
    27 august 2016 at 13:44

    Eu cred numai în mine, în forţele mele proprii cu care m-a înszestrat mama Natură şi pe care mi le-am fortificat în timp prin cultură şi muncă. Nu cred în nimeni altcineva, nici în zei, nici în oameni !

  • Desculţ Dinu
    2 noiembrie 2016 at 18:38

    Doame, eşti un dobitoc. Îţi baţi joc de oameni. Dai foamete, războaie, boli, sărăcie şi prosteală… le suceşti minţile. Cum să cred în tine ? Şi cum dracu să te iubesc ? Prefer să iubesc o femeie !

  • Desculţ Dinu
    5 noiembrie 2016 at 7:01

    Cum, 95% dintre români cred în Dumnezeu ? Atât de mulţi ?!? Mă bucur că fac parte din cei 5% !!!

  • Desculţ Dinu
    5 noiembrie 2016 at 7:02

    Cum, 95% dintre români cred în Dumnezeu ? Atât de mulţi ?!? Mă bucur că fac parte din cei 5% !!! Desculţ şi fericit…

    1. Desculţ Dinu
      6 noiembrie 2016 at 9:53

      Acuma gata cu pagina asta. Făcui share pe ea şi deja-mi pute a biserică. Închid şi mă duc să alerg desculţ prin parc. Natura-i „dumnezeul” meu ! HAI PA !

    2. anx
      13 noiembrie 2016 at 15:22

      Te bucuri acum dar sa vedem pe partea cealalta

      1. Desculţ Dinu
        13 noiembrie 2016 at 16:43

        Care cealaltă parte ? Viaţa asta are doar o singură parte. Sau tot mai visăm ?

  • Dinu Desculţ
    20 decembrie 2016 at 6:32

    Dumnezeu este desculţ ? ? Ca să ştiu dacă pot avea încredere în el

Spune ce gândesti! Lasa un comentariu

Nume *: E-mail *: nu va fi făcut public Website
Comentariu*:

Powered by Iostar DeSign